Cu toate că nu știm încă unde va ajunge Bottas în sezonul următor, finlandezul a confirmat că Mercedes nu este o opțiune pe care ar considera-o.
Valtteri Bottas a confirmat că a purtat discuții cu Toto Wolff, dar acestea nu au fost legate de un posibil transfer la fosta sa echipă. El a făcut parte din echipa germană timp de 5 sezoane, unde presiunea era imensă atunci când îl avea coechipier pe multiplul campion Lewis Hamilton.
Atât pe circuit cât și în afara lui, Bottas are, probabil, cel mai dificult sezon în toată cariera sa de pilot de Formula 1. După 12 curse în acest an, finlandezul încă nu a obținut nici un punct. Această performanță îngreunează situația lui actuală deoarece el se află în căutarea unei noi echipe pentru următorul sezon.
După ce a petrecut 3 ani cu organizația Sauber, serviciile lui Bottas nu mai sunt necesare pentru echipă în viitor. Aceasta se axează pe un nou început în 2026 când imaginea Stake va deveni brand-ul official Audi.
Nico Hulkenberg a semnat deja pentru următorul an, în timp ce Carlos Sainz încă e în vizorul celor de la Audi. Cu toate acestea, pilotul spaniol are mai multe opțiuni pe care le poate lua în considerare, cum ar fi Williams și Alpine.
Asta înseamnă că Bottas va fi forțat să își caute personal o echipă dacă vrea să mai rămână în cea mai înaltă treaptă a motorsportului global. Mercedes ar fi fost o opțiune ideală pentru el, însă aceasta este, la rândul ei, în negocieri avansate cu juniorul Kimi Antonelli.
Într-un interviu recent, Valtteri a declarat că el nu ar fi interesat să se ducă la Mercedes pe un singur an doar ca să-i încălzească scaunul lui Antonelli pentru 2026, atunci când pilotul din F2 va putea face pasul spre F1.
Discussion about this post