Viitorul lui Logan Sargeant la Williams rămâne nesigur, mai ales după comentariile șefului de echipă James Vowles.
Cu toate că Alex Albon a semnat deja un contract pe termen lung, identitatea coechipierului său pentru următorul sezon este încă un mister. James Vowles consideră nume precum Carlos Sainz și Valtteri Bottas inscripționate pe garajul Williams, fapt ce ar indica o posibilă schimbare în 2025.
Este al doilea sezon pentru Sargeant care, după 32 de starturi, a obținut primul său punct. Recent, circulă zvonuri cum Kimi Antonelli ar putea fi împrumutat înainte de a i se alătura lui George Russell anul viitor iar Vowles a indicat posibilitatea de a efectua o schimbare surpriză la mijlocul acestui sezon.
Duminică, la cursa de la Silverstone, Sargeant a fost extrem de aproape de un alt punct atunci când a trecut linia de finish pe locul 11. Acesta a insistat că va da tot ce poate și pe circuitul Hungaroring, care va găzdui ultima cursă din prima jumătate al acestui sezon.
“Toată echipa muncește din greu iar asta fac și eu. Vreau să îmi dovedesc mie că pot să obțin rezultate mai bune și am să arat lumii întregi că acest lucru este posibil.”, a spus Sargeant.
“În mintea mea, eu îmi cunosc limitările și știu că fac o treabă bună în acest sezon. Am condus bine, mai ales la Suzuka unde m-am convins că pot face imposibilul și dacă nu am un monopost stabil.”
În weekend-ul de la Silverstone, Logan Sargeant a terminat cursa pe locul 11 în timp ce coechipierul său, Alex Albon, a adus 2 puncte echipei după ce a terminat pe locul 9.
Discussion about this post